Importanța investigației nodulilor la sâni

Nodulii la sân – cancerigeni și benigni

Statisticile arată faptul că un număr foarte mare de femei depistează un nodul la nivelul sânilor pe parcursul vieții. Cu toate acestea, prezența nodulilor nu trebuie introdusă în normalitate, ci trebuie semnalată pentru a beneficia de un control ecografic. Deși cei mai mulți dintre nodulii cu care se confruntă femeile nu sunt cancerigeni, există riscuri mari în cazul în care aceștia nu sunt depistați și tratați la timp. 

Înainte de a identifica aceste formațiuni cu ajutorul ecografului, uneori ele pot fi descoperite de către pacientă. Chiar și la simpla palpare, aceasta va identifica o senzație neobișnuită la nivelul pielii și chiar dureroasă. În general, acesta este momentul în care viitoarea pacientă decide să apeleze la consultul medical de specialitate. În alte situații, nerecomandate de altfel, persoana care a identificat nodulul așteaptă ca acesta să dispară de la sine. 

Continuă lectura „Importanța investigației nodulilor la sâni”

Calculii renali – cauze și simptome

Calculii renali sau, în termeni cunoscuți, pietrele la rinichi, reprezintă o afecțiune extrem de dureroasă cu care se confruntă atât femeile, cât și bărbații. Afecțiunea provocată de aceste formațiuni se numește litiază renală și este cel mai des întâlnită disfuncție a rinichilor. Din nefericire, pietrele la rinichi sunt foarte des întâlnite, majoritatea oamenilor confruntându-se cu acestea, cel puțin o dată în viață. Această afecțiune este foarte supărătoare, clasându-se în topul celor mai mari dureri pe care le poate suporta corpul uman. Tratarea cu indiferență a acestei afecțiuni sau nerespectarea tratamentului poate avea consecințe extrem de periculoase pentru sănătatea întreg organismului.

Ce sunt calculii renali?

În esență, calculii renali sunt niște formațiuni alcătuite din substanțe toxice, deșeuri și unii compuși chimici prezenți în sânge. Acestea se acumulează în rinichi și pot căpăta volum. Dimensiunile pietrelor la rinichi pot oscila între câțiva milimetri și, în cazuri grave, câțiva centimetri în diametru. De cele mai multe ori, eliminarea calculilor se realizează prin intermediul tractului urinar, respectiv rinichii, ureterul, vezica și uretra. În cazuri fericite, pietrele au dimensiuni foarte mici și sunt eliminate fără durere. În alte situații, dimensiunea calculilor poate îngreuna eliminarea acestora sau chiar poate provoca fluxul urinar.

Continuă lectura „Calculii renali – cauze și simptome”

De ce să includem ecografia în controlul medical periodic

În mod sigur nu este prima oară când auziți că o ecografie ar trebui să facă parte din controlul periodic de rutină. Astăzi vom vorbi despre motivele care ar trebui să vă convingă să vizitați cabinetul de ecografie în fiecare an, în cadrul controlului medical pe care îl faceți periodic.

Ecograful vede ce nu văd ochii

Organele interne nu se văd, așa că nimeni nu poate spune cu siguranță care este starea unui organ sau altul, doar printr-o analiză vizuală a exteriorului corpului uman. De aceea, dacă te duci la medicul de familie pentru un control medical de rutină, se vor solicita investigații suplimentare în funcție de simptome și de obiectivul controlului. 

Ecografia funcționează ca un ochi ager care pătrunde efectiv dincolo de stratul opac al pielii și vede în interiorul organismului uman. Multitudinea de punctișoare alb-negru ce apar pe monitorul ecografului sunt, de fapt, poze perfecte ale organelor în momentul investigației. Medicul specialist poate aprecia cu ușurință dimensiunea, structura și consistența, poziția, leziunile și anomaliile organelor vizualizate. 

Continuă lectura „De ce să includem ecografia în controlul medical periodic”

Cum prevenim ciroza?

Ciroza este cea mai gravă afecțiune a ficatului. Prognosticul unei astfel de afecțiuni este de cele mai multe ori imprevizibil, iar cea mai bună cale de a vă asigura că nu veți avea astfel de probleme este prevenția și diagnosticarea precoce. Astăzi vă vorbesc despre patru căi de prevenție a cirozei.

Controlul medical periodic și ecografia anuală

Prevenția cirozei începe în cabinetul medicului de familie, cu un control medical de rutină efectuat anual. Aici veți putea avea o primă evaluare a stării de sănătate și veți afla lucruri importante despre stilul de viață care este benefic ficatului.

Dacă face parte din controlul medical periodic, ecografia este una din investigațiile care sprijină diagnosticul precoce al afecțiunilor ficatului și, efectuată anual, va semnala din timp dacă ceva nu este în regulă cu acesta. Veți avea astfel ocazia să luați din timp măsurile necesare stopării bolii și refacerii ficatului. 

Continuă lectura „Cum prevenim ciroza?”