În luna Iulie am efectuat un chestionar rapid, fiind curioasă cât de des merg oamenii la un control ecografic și care sunt motivele pentru care solicită o ecografie.
Statistica este realizată pe un număr de 297 de respondenți cu vârsta peste 18 ani.
Dintre toți cei care au răspuns, un procent de 6% (17 persoane) nu au fost niciodată la un control ecografic, iar acest aspect, din punctul meu de vedere este unul îngrijorător, deoarece o ecografie este recomandată în controlul medical periodic și are scop preventiv. 33% au efectuat ultimul control ecografic acum peste 12 luni, iar 61% au mers la ecografie în ultumele 12 luni.
De asemenea, procentul celor care au ajuns la un control ecografic din cauza unei afecțiuni medicale a fost mai mare decât a celor care au efectuat controlul ecografic în scop preventiv. Mai exact, 60% au efectuat control ecografic din cauza unei afecțiuni și doar 40% cu scop preventiv. Așadar, iată încă o dovadă că nu avem încă întipărit în minte rolul prevenției. Ca medic, recomand tuturor efectuarea controlului medical periodic care are scop preventiv.
Există un truism care spune că sănătatea este mai bună decât toate. Puțini realizează însă că sănătatea poate fi, cu adevărat, menținută, iar bolile toată suferința pe care o implică și care afectează corpul, psihicul, starea financiară, relațiile sociale și familiile…pot fi diminuate sau chiar eliminate integral prin ceva atât de simplu numit prevenție.
Prețuiți sănătatea! Alegeți prevenția!
Dr. Roxana Tanasache