
Calculii renali sau, în termeni cunoscuți, pietrele la rinichi, reprezintă o afecțiune extrem de dureroasă cu care se confruntă atât femeile, cât și bărbații. Afecțiunea provocată de aceste formațiuni se numește litiază renală și este cel mai des întâlnită disfuncție a rinichilor. Din nefericire, pietrele la rinichi sunt foarte des întâlnite, majoritatea oamenilor confruntându-se cu acestea, cel puțin o dată în viață. Această afecțiune este foarte supărătoare, clasându-se în topul celor mai mari dureri pe care le poate suporta corpul uman. Tratarea cu indiferență a acestei afecțiuni sau nerespectarea tratamentului poate avea consecințe extrem de periculoase pentru sănătatea întreg organismului.
Ce sunt calculii renali?
În esență, calculii renali sunt niște formațiuni alcătuite din substanțe toxice, deșeuri și unii compuși chimici prezenți în sânge. Acestea se acumulează în rinichi și pot căpăta volum. Dimensiunile pietrelor la rinichi pot oscila între câțiva milimetri și, în cazuri grave, câțiva centimetri în diametru. De cele mai multe ori, eliminarea calculilor se realizează prin intermediul tractului urinar, respectiv rinichii, ureterul, vezica și uretra. În cazuri fericite, pietrele au dimensiuni foarte mici și sunt eliminate fără durere. În alte situații, dimensiunea calculilor poate îngreuna eliminarea acestora sau chiar poate provoca fluxul urinar.
De ce apar calculii renali?
Cauzele apariției pietrelor la rinichi sunt reprezentate de practici uzuale care, aparent, nu sunt foarte periculoase. Cu toate acestea, ele nu determină doar calculi renali, ci mult mai multe afecțiuni ale organismului. Deshidratarea este cel mai comun factor declanșator al acestei disfuncții. Lichidele au rolul de a dizolva mineralele și sărurile aflate în corp, urmând ca acestea să fie eliminate prin urină. În lipsa apei, aceste substanțe se depun în rinichi și formează calculi. De asemenea, persoanele care suferă de hiperhidroză sunt mult mai predispuse la formarea de pietre, deoarece acestea elimină o cantitate mare de apă prin piele și nu prin intermediul tractului urinar. Alimentația necorespunzătoare este un alt factor periculos al calculilor. Mesele dese și bogate în proteină animală, în special în carne roșie, produc un nivel ridicat de oxalat de calciu, compus chimic regăsit în majoritatea pietrelor la rinichi.
Inițial, prezența pietrelor se va manifesta printr-o durere puternică în zona rinichiului afectat. În acest caz este imperios necesară consultarea unui medic. Prezența calculilor renali se poate detecta rapid printr-o simplă ecografie abdominală care va arăta cu precizie poziția și dimensiunea pietrelor. În funcție de caz, poate fi necesară o probă de urină amănunțită pentru evaluarea tipului de piatră sau chiar de alte analize precum cea de sânge.
Primele simptome ale calculilor renali trebuie semnalate la timp pentru ca problema să poată fi soluționată fără complicații.